
Autorii controversatei cărţi pentru copii despre o pereche de pinguini gay, And Tango Makes Three, se bucură de venirea pe lume a primului lor copil. Gemma, fata cuplului Justin Richardson şi Peter Parnell, s-a născut în luna februarie dar părinţii au făcut public acest lucru abia acum. Fata s-a născut prin intermediul unei mame-surogat şi ambii bărbaţi au fost donatori, rămânând astfel ca soarta să hotărască cine va fi tatăl biologic al micuţei Gemma.
Justin şi Peter au scris “And Tango Makes Three” după ce au auzit povestea lui Roy şi Silo, doi pinguini masculi de la Central Park Zoo, care au avut grijă de un ou, l-au clocit şi au avut un pui. Cartea este una dintre cele mai controversate cărţi din ultimii ani fiind considerată anti-familie, anti-căsătorie, anti-religie, anti-moralitate, pro-gay şi cu totul nepotrivită pentru copii, în primăvara acestui an ocupând primul loc într-un top publicat de ALA (American Library Association), top care includea cărţile pe care cititorii le-ar interzice.
Autorii cărţii "And Tango Makes Three" au devenit taţi
October 9th, 2009
gabi 

Posted in
Tags: