Rio de Janeiro este în cursă pentru cel mai sexy oraş al planetei – la un an după ce a fost ales “destinaţia gay preferată” -, în cadrul unui concurs organizat de site-ul american TripOutGayTravel, a anunţat, miercuri, municipalitatea.

Preselecţia a fost realizată de mai mulţi jurnalişti şi editori ai unor publicaţii de specialitate dedicate călătoriilor gay (lesbiene, gay, bisexuali şi transsexuali – LGBT).

În 2009, Parisul a fost ales cel mai sexy oraş din lume de către participanţii la acest sondaj organizat de site-ul TripOutGayTravel.

Mai multe evenimente sportive au loc în următorii ani la Rio – Cupa Mondială la Fotbal din 2014 şi Jocurile Olimpice din 2016. Oraşul vrea să recupereze terenul pierdut de când nu mai este capitala Braziliei, din 1960.

Rio, care dispune în prezent de circa 28.000 de camere de hotel, îşi va creşte capacitatea de cazare cu 9.000 de camere până în 2014, potrivit lui De Mello. (Mediafax)

“Your eyes may behold…But the story I’m told… Is your heart is as black as night…”

Dupa cum ziceam intr-un post trecut, ne dam seama prea tarziu ca “iubirea” asta trece pe langa noi fara sa ne dam seama sau uneori apare din senin.

Ne bazam pe anumite crterii in momentul in care ne place un baiat. Il vrem destept, frumos, poate masculin, inalt. Il vrem in o mie de feluri astfel incat poate nu il vom cunoaste niciodata!

Vine un timp in care astepti sa renasti in orice clipa, spunea  Giddings si mare dreptate are! Intodeauna am incercat sa am puterea de a recunoaste in momentul  in care cineva si-a dat seama cine sunt in realitate, dincolo de imaginea afisata.
Declinurile invariabile si rapide apar in momentul in care alergi dupa o persoana care nu iti ofera nici macar o privire. Ai nevoie de vocea aia ce te linisteste, stergi trecutul si orice urma ce aminteste de parsoana ce nu a fost EL. Stergi numarul de telefon, ultimele poze dintr-un folder si asculti… Asculti cele mai triste piese sperand ca astfel, durerea, te va face sa-ti depasesti starea de rau, de tradare. Sunt momente in care te simti atat de gol incat nimic nu te salveaza. Si plutesti in deriva, singur, cu o masca pe care o afisezi celor din jurul tau.

Simt un iz de mahmureala dulce in jurul meu, de migrena si insomnie, de oameni si gesturi care reusesc sa-mi provoace atentia.
Uneori ma simt atat de epuizat incat am impresia ca duc in spate povara tuturor…

Am nevoie de o incolacire timida, de buze lipite de gatul meu, de aer parfumat, de EL.

“I don’t know why you came along… At such a perfect time…But if I let you hang around… I’m bound to lose my mind!”

(foto: LYBB)

De 4 ani de zile stau intr-un camin studentesc care sfideaza tot ce se spune in media, in povestile celor care nu au vazut pana acum un camin. Caminul meu e unul linistit, pe care adesea il numesc acasa, colegii de camin cand se intorc de la cursuri exclama “merg la camin”, eu in schimb “merg acasa”. Departe de facultate, caminul meu e foarte curat, in cei 4 ani de zile nici o insecta suspecta nu ne-a invadat spatiul, am avut propria baie in camera, administrator de treaba si poate cel mai important, colegii de camera acceptabili.

Pe patul de camin am facut sex “complet” prima oara, in timp ce eram stresat daca patul scartaie prea tare, daca vine portarul sau daca se intoarce neanuntat vreun coleg. In camera de camin mi-am sarbatorit zilele de nastere, uneori cu prietenul meu, alteori cu colegii / prietenii.

Ironic, am locuit cu tipi care sunt foarte religiosi si am putut vedea de multe ori cum ne vad ei pe noi si am incercat de fiecare data sa-i contrazic, discutii despre persoanele homosexuale, supunerea femeii si multe altele. Spre bucuria mea, nu sunt oameni inchisi la minte si mi-au aratat ca persoanele credincioase pot fi la fel de deschisi. Ei nu stiu de mine, dar cred ca daca locuiesti 4 ani de zile cu cineva incepi sa-ti dai seama sau cel putin sa ai unele indoieli. Nicioadata nu m-au intrebat si niciodata nu au facut aluzii malitioase pe tema asta.

E greu sa fi gay in caminul studentesc, dar mult mai bine decat gay la mama acasa.

Foto: Flickr.com

Ultima data cand am crezut ca iubesc mi-a fost bine! Ma ingrijora mereu sentimentul de gol pe care il aveam cand pleca. La ultima plecare nu a mai venit inapoi si l-am inteles abia dupa ani de zile.

…

Avem de-a face cu superficialitatea în fiecare zi. Pe stradă, pe net, nu contează unde. E peste tot. Şi mulţi n-au nici o problemă cu asta, fiindcă majoritatea e constienta  că arată măcar ok, dacă nu chiar foarte bine… Dar cum rămâne cu cei care nu sunt conştienţi de asta, complexaţii? În special adolescenţii. Ei sunt cei care se pregătesc să înfrunte lumea cea mare şi rea în viitoarea lor viaţă de adulţi şi până la vârsta la care au ajuns au constatat multe lucruri despre oamenii din jurul lor. Cel mai mare şi mai rău este superficialitatea. Este atât de acceptată, încât nimeni nu-şi pune problema că ar fi ceva rău în ea. Cu unele excepţii, care nici nu se fac auzite. Vedem tot felul de modele la tv şi reviste, dar ele atât oferă: o suprafaţă lucioasă, frumoasă, care n-are nimic în comun cu conţinutul real al persoanei pozate. Nu poţi să-ţi dai seama ce gândeşte, fiindcă frumuseţea îţi interzice acest lucru.

Ne permitem să spunem despre cineva sau ceva că ne place bazându-ne numai pe impresia care ne-o creează. De multe ori, această impresie ţine de percepţia noastră, deci e ceva de natură psihologică. Dar cei mai mulţi nu văd aşa, ei doar se uită la ceva şi asociază impresia cu ceea ce au văzut. De unde ştim că avem dreptate? Aşa, pur şi simplu, că ne-a venit nouă, fără nici o bază.

Ştim cu toţii despre ce vorbesc aici. După primele rânduri ale unei conversaţii virtuale, deja apare binecunoscuta cerere a pozei. Şi cei mai mulţi se justifică astfel: “Vreau să ştiu cu cine vorbesc”. Sincer, mi se pare cea mai tâmpită scuză pe care am auzit-o vreodată. Şi totuşi, înghit în sec şi mă prefac că o cred. Ofer şi mi se spune la fel de sec: “Îmi pare rău, nu eşti genul meu”. De multe ori nici nu primeşti poza celuilalt, fiindcă – cred – celălalt gândeşte că nu mai are rost. Dar tot ţepuit mă simt, oricât de înţelegător aş fi. Fir-aţi ai dracului de leneşi şi neciopliţi ce sunteţi, nu moare nimeni dacă daţi o poză, indiferent dacă are rost sau nu! Măcar cel cu care vorbeşti să fie de acord cu tine, că nici pentru el nu eşti genul lui! Dacă tot îi dăm înainte cu coperta lucioasă!

Am impresia că nimeni nu s-a prins pentru ce naiba mai există netul, dacă tot există aceleaşi pretenţii ca şi în viaţa reală: “Vreau să arăţi bine, să-mi placi, şi atunci vom vedea ce vom face mai departe”. Nu prea sunt de acord cu asta, şi aduc în discuţie un film pe care l-am văzut în urmă cu ceva ani, unde un tip jucat de Steve Martin conversa cu un creier aflat într-un borcan cilindric umplut cu formol şi care avea o voce feminină. Tipul, pe măsură ce conversa cu acel creier, se îndrăgosti de… acel creier şi se hotărî să-l pună în capul nevestei sale, o femeie frumoasă, dar dată dracului, pe care o detesta de ceva vreme. Dar planurile nu-i merg bine şi ies tot felul de situaţii comice (deh, era o comedie) şi creierul acela sfârşi în capul unei grăsane, care – se pare – era adevărata proprietară a creierului. Personajului principal nu-i păsa cum arată acea femeie, aşa că s-a hotărât s-o ia de nevastă şi iată happy-end-ul. Din păcate, nu mai ţin minte titlul acelui film, l-am văzut mai demult la tv.

Şi mai era un film, You’ve Got Mail, cu Meg Ryan şi Tom Hanks. În viaţa reală, cei doi sunt rivali de afaceri, iar în viaţa virtuală îşi scriau e-mail-uri sentimentale fără să cunoască identitatea celuilalt. La sfârşit, cei doi se întâlnesc şi se acceptă unul pe altul, deşi înainte erau dispuşi să ajungă la cuţite.

Ce au în comun cele două filme? Acceptarea faptului că omul vieţii tale se poate încadra exact în anti-standardele tale. Şi nici nu-i rău… Dacă mi s-ar fi spus că voi fi într-o relaţie cu un profitor, l-aş fi făcut nebun pe prezicător, fiindcă nu-mi plac deloc astfel de persoane. Dar uite că m-am îndrăgostit nebuneşte de unul şi îi dau bani de câte ori îmi cere. Tocmai fiindcă îmi dau seama ce urmăreşte, îl mint din când în când şi îi dau mai puţin decât îmi cere. Poate nu-i dragoste, dar e un fel de compromis între inimă şi raţiune. Partea bună e că ne întâlnim destul de rar, deşi în acelaşi timp e şi rea. Mai ştiu că o astfel de relaţie nu are cum să dureze, dar atâta vreme cât merge, o savurez până la sfârşit şi apoi voi căuta pe cineva care să-mi facă viaţa mai interesantă, nu mai contează cum. Am întâlnit un nebun cu acte în regulă, un hoţ, un prefăcut şi mulţi alţii. Fiindcă fac parte din trecut (deci nu şi din viitor), mă fac să zâmbesc amar de câte ori îmi amintesc de ei. Uneori am impresia că sunt un magnet pentru tipi defecţi, dar farmecul e dat de aceste defecte, cumva. Dacă aveam un tip care ar fi sută la sută de calitate, poate m-aş fi plictisit de el, cred. Ce e amuzant e că înainte mă întrebam de ce i-am întâlnit, cu ce am greşit, că aş fi dat timpul înapoi ca să-i evit. Dar apoi am ajuns la concluzia că nu e loc de regrete, că de fapt viaţa nu poate fi frumoasă sau interesantă fără defecte. Şi ca să vedem asta mai clar, trebuie să rupem coperta aia lucioasă… sau măcar s-o îndoim, să vedem ce e dincolo de ea.

Foto: M. Pitt

Mai mereu vom avea de-a face cu tot felul de oameni, care mai de care mai răsăriţi. Ba că nu vreau fiţoşi, ba că nu vreau piţipoance, ba că nu ştiu ce. Ai impresia că nimeni nu se va hotărî odată ce vrea de la viaţa… de cuplu.

Poate omul vieţii tale se încadrează fix în anti-standardele tale şi nici nu realizezi asta, fiindcă vrei să raţionalizezi totul. Şi când pui raţiunea înaintea inimii, nu numai că obţii o mare ţeapă, dar ai parte şi de tragedii în viaţă. Şi nu glumesc.

Pe de altă parte, poate e frica ta de a fi rănit şi atunci vrei să te protejezi raţionalizând. Dar ştii, tocmai frica e duşmanul tău cel mai mare.

Lasând toate astea la o parte, ştim că există gusturi şi gusturi. Mie, de exemplu, nu-mi plac graşii, dar asta nu mă împiedică să mă întâlnesc cu ei, mă gândesc că poate e ceva de capul lor şi merită o şansă. Ca amici, nu de alta. Dar apoi afli mai multe şi nu mai contează dacă o mai fac cu ei sau nu, că s-a dus tot misterul şi, odată cu el, tot interesul.

Ce tot turui eu pe-aici? Ideea e următoarea: deschide ochii! Capisci? Şi dup-aia decizi dacă merită să-ţi baţi capul cu o tăvăleală de o noapte sau mai multe, depinde de norocul tău. Am văzut că sunt destui care s-ar arunca cu capul înainte numai ca să aibă parte de senzaţii cât mai tari. Şi cu ce se aleg? Cu drăgălaşii de monstruleţi numiţi boli venerice. De-aia trebuie măcar prezervativ, dacă nu e şi lubrifiant pe bază de apă…

Sunt de acord cu doctorul House când zice că lumea minte. Ne ducem să donăm sânge şi vom minţi cu nonşalanţă că suntem hetero, numai ca să ne facă ăştia analize pe gratis şi să ne lase să ne donăm sângele de poponari. Nu avem nici o problemă cu asta. Dar avem probleme cu travestiţi, efeminaţi, trans şi alţii de teapa lor. Problema e că nu vedem ce naiba e în capul nostru înainte să ne uităm la alţii şi să sărim în sus, ca fasciştii.

Şi care e treaba cu Gay Festul? Vă vine să aruncaţi cu pietre în el, ca homofobii? A, stai puţin, tocmai ăştia sunt cei mai frustraţi homosexuali, fiindcă le e cel mai teamă de propriile lor dorinţe dintre toate categoriile de oameni. Ăştia se duc la gay, se dau drept gay sau gay-friendly, apoi – când victima se aşteaptă cel mai puţin, deci când are garda jos – atacă cu pumnii şi picioarele, numai ca să-şi dovedească puterea testosteronului cu care sunt dotaţi… Acum înţelegeţi când spun să fiţi cu ochii larg deschişi?

Mă rog, poate majoritatea cititorilor acestui site sunt familiarizaţi cu aceste chestii. Şi totuşi, nu strică să ne aducem aminte. Ultima dată când mi s-au întâmplat tâmpeniile astea a fost acum ceva ani. Dar nu pot să uit, tocmai fiindcă mi s-au întâmplat. Nu pot să iert societatea manipulatoare în care trăim, care ne obligă să ducem vieţi pe care nu le dorim, mai ales că mereu mi-am închipuit că cel mai bine e să fim sinceri unii cu alţii şi că cea mai mare dovadă de omenie e ca oamenii să se ajute unii pe alţii. Nu să se atace între ei, nu să se lupte pentru nimicuri… Pur şi simplu să ne ajutăm… Poate sunt prea idealist pentru lumea asta. Dar nu voi înceta să fac exact lucrurile în care cred. Voi spune adevărul, chiar dacă voi fi detestat pentru aşa ceva, sau pur şi simplu voi fi făcut prost. Şi ce dacă? Opinia mea e că minciuna e de la proşti pentru proşti şi eu n-o voi schimba.

Interacţiunile umane trebuie să fie cea mai mare dovadă a faptului că nu trăim pe degeaba…

Foto: DD

Ne-a scris Mihai zilele trecute si ne-a adresat urmatoarea intrebare. “In caminele studentesti din Romania se face sex?”

Initial am zambit, apoi mi-am dat seama ca intradevar nu sunt sigur. Daca tot am discutat in articolul trecut cu T. care este student la Sibiu si locuieste in camin am zis sa-l intrebam pe el.

Ne-a raspuns: “Clar! Si in caminele studentesti gay fac sex!” Desigur, doar in momentul in care colegii de camera sunt plecati… Imagineaza-ti cat de greu este sa fi student intr-un oras strain, gay si sa locuiesti la camin.  Si e cu risc. Trebuie sa cunosti foarte bine persoana. Asta ca sa nu te trezesti cu surprize neplacute.”

Daca cineva crede ca noi homosexualii ne gandim doar la placerea orgasmului, se insala! Ca fiecare fiinta rationala avem sentimente si emotii ce de multe ori nu provoaca bucurie si stare de bine.

Apoi, fara generalizari, foarte multi gay isi gasesc foarte greu un partener sexual. Vezi tu? Unii sunt ascunsi, au un serviciu la care tin sau o familie.

Auzeam zilele trecute o discutie intr-un “grup heterosexual” in care subiectul principal era cat de emotivi sunt homosexualii.

Si totusi homosexualii astia nu sunt mai emotivi decat a lasat natura omul.  Faptul ca avem preferinte sexuale diverse de majoritate, nu inseamna ca suntem mai sensibili sau ca plangem mai usor. Sensibilitatea fiecarui om este diferita si nu tine de sexualitate.

Si daca iubitul prietenei tale cel mai bune este homofob?  Cunosc foarte multi  gay ce au ca “legaturi de prietenie” femeile. Le intalnesti intr-o perioada a vietii tale, devin cele mai bune confidente si iti deschizi de multe ori sufletul. Faci share emotiilor, lacrimilor si zambetelor.

Relatia asta de prietenie ce dureaza de ani de zile se intrerupe brusc datorita unui iubit homofob ce apare in viata ei.

Si tot brusc esti pus in situatia de a nu intelege de ce viata este atat de dificila si diversa de la caz la caz, de ce alegerile sunt intodeauna dificile si poate uneori gresite.

Dintr-o data devi si pentru ea “acel homosexual” privit de majoritatea heterosexualilor. Si pana la homofobie mai este doar un pas!

Poate iubirea sa schimbe sentimente, vieti sau conceptii?

Mi-am trait cea mai frumoasa parte a tineretii inainte de ‘89. Aveam 31 de ani,la caderea comunismului.
Coming-out pe vremea aceea? Sa fim seriosi!

Pe langa faptul ca ai fi fost privit ca un”paria” al societatii,era foarte periculos.Am un prieten care a facut puscarie,doar datorita unei simple declaratii,data de cineva la militie.A fost inchis cateva luni.Dupa ce a iesit,singura solutie pentru el,a fost emigrarea.Si ca el,au fost sute…..
Nu mi-a fost deloc usor sa “mimez” o viata de barbat heterosexual,fara sa ma implic totusi in nicio relatie serioasa cu o femeie.Intrebari de genul,cand te insori?,le primeam aproape zilnic.De la familie,de la prieteni,de la colegi…Raspunsul meu era aproape invariabil,acelasi:cand o fi sa fie…
De mentionat faptul ca am fost crescut de o bunica,ce a murit cu regretul ca nu a
apucat sa ma vada “la casa mea”. Si totusi nu m-am casatorit.Puteam sa o fac,ca sa inchid “gura lumii”…si ce as fi rezolvat?  Poate dupa maxim 2-3 luni,as fi divortat,pe motiv ca “mariajul nu s-a consumat” . Tocmai de aceea nu pot sa ii inteleg pe cei care,mai ales acum,se casatoresc,desi sunt gay,desi stiu ca urmeaza sa duca o viata
dubla,desi stiu ca nu vor fi niciodata pe deplin fericiti in acea familie.Sunt si mai triste cazurile in care,dupa un timp,sotia afla(sufera,fiind complet nevinovata),se ajunge inevitabil la despartire si,poate mai sufera si un copil,la fel de nevinovat.
Recunosc ca nici in ziua de azi nu mi-am facut un coming-out “oficial”,dar majoritatea prietenilor mei o stiu,chiar daca nu toti au discutat cu mine despre asta.
Si,lucrul cel mai important pentru mine,de mai bine de 15 ani,stie si mama.
Va veti intreba de ce nu sunt,in aceste conditii,100% out.
Pentru ca traim in societatea in care traim,intre oameni cu mentalitati invechite(urasc sintagma asta, dar n-am gasit un sinonim potrivit). Pentru ca am o varsta la care,nu imi pot permite nici macar probabilitatea pierderii locului de munca(evident ca,daca s-ar intampla,s-ar gasi motive sa fiu dat afara,altele decat discriminarea).Pentru ca -si imi pare ENORM de rau ca trebuie sa spuna asta- nu as vrea sa fiu identificat cu unii dintre noi,care chiar ne fac un deserviciu “iesind din dulap”.
Voi incheia intr-o nota,hai sa-i zicem amuzanta. Stiti de ce mi-as dori,in primul rand,sa castig premiul cel mare la loto? Pentru a putea sa spun tuturor: “Sunt gay si putin imi pasa de ce zice lumea!”

Un tip cu usa de la dulap intredeschisa!