Zona Gay

“Your eyes may behold…But the story I’m told… Is your heart is as black as night…”

Dupa cum ziceam intr-un post trecut, ne dam seama prea tarziu ca “iubirea” asta trece pe langa noi fara sa ne dam seama sau uneori apare din senin.

Ne bazam pe anumite crterii in momentul in care ne place un baiat. Il vrem destept, frumos, poate masculin, inalt. Il vrem in o mie de feluri astfel incat poate nu il vom cunoaste niciodata!

Vine un timp in care astepti sa renasti in orice clipa, spunea  Giddings si mare dreptate are! Intodeauna am incercat sa am puterea de a recunoaste in momentul  in care cineva si-a dat seama cine sunt in realitate, dincolo de imaginea afisata.
Declinurile invariabile si rapide apar in momentul in care alergi dupa o persoana care nu iti ofera nici macar o privire. Ai nevoie de vocea aia ce te linisteste, stergi trecutul si orice urma ce aminteste de parsoana ce nu a fost EL. Stergi numarul de telefon, ultimele poze dintr-un folder si asculti… Asculti cele mai triste piese sperand ca astfel, durerea, te va face sa-ti depasesti starea de rau, de tradare. Sunt momente in care te simti atat de gol incat nimic nu te salveaza. Si plutesti in deriva, singur, cu o masca pe care o afisezi celor din jurul tau.

Simt un iz de mahmureala dulce in jurul meu, de migrena si insomnie, de oameni si gesturi care reusesc sa-mi provoace atentia.
Uneori ma simt atat de epuizat incat am impresia ca duc in spate povara tuturor…

Am nevoie de o incolacire timida, de buze lipite de gatul meu, de aer parfumat, de EL.

“I don’t know why you came along… At such a perfect time…But if I let you hang around… I’m bound to lose my mind!”

(foto: LYBB)