Era o vreme când Pat Mulder devenea foarte stressată, speriată atunci când trebuia să vorbească în faţa unor mulţimi de oameni. Aceasta era înainte, când era doar o asistentă, soţie, mamă, şi înainte de îngrozitorul eveniment care a condus la calificarea acesteia ca purtător de cuvât şi “avocat” a victimelor crimă. Dar acum nimic nu mai poate să o înfricoşeze pe această femeie care spune că cel mai rău lucru din lume care li s-ar fi putut întâmpla s-a întâmplat deja pentru a le mai fi teamă de ceva.
Amfiteatrul Universităţii din South Florida este plin de oameni, microfonul este pornit şi o cutie de serveţele se află în imediata ei apropiere. Soţul ei îşi aşează protector mână pe spatele ei, pentru ai arăta că este alături de ea, şi Pat Mulder îşi începe discursul: “Ryan a fost fiul meu. Avea 25 de ani atunci când a fost ucis.”
Ryan Skipper, un student gay, a murit în data de 14 mai 2007 după ce a fost bătut şi înjughiat de 20 de ori, atacatorii tăindu-i şi gâtul iar corpul lui neînsufleţit a fost lăsat la marginea unui drum dintr-o localitatea Wahneta, Florida. Unul dintre cei doi ucigaşi a spus că prin această faptă “face lumii o favoare scăpând-o de un poponar”. Joseph Eli Bearden a fost condamant pentru crimă la începutul acestui an iar William D. Brown Jr. va primi verdictul pe data de 12 octombrie.
Pat şi Lynn Mulder şi-au petrecut ultimii doi ani călătorind pentru a spune povestea lor, făcând lobby împotriva discriminării şi a crimelor din ură, încercând să fie un sprijin pentru victimele acestor acţiuni, ajungând să fie printre figurile cele mai cunoscute şi apreciate din comunitatea gay din statul Florida.
Mama ştia că fiul ei este gay înainte ca el să ştie, înainte ca el să-i mărturisească. Pur şi simplu simţea asta. I-a rămas în minte cazul lui Matthew Shepard, tot un student gay, care a fost atacat, jefuit, bătut cu bestialitate, torturat, legat de un gard şi lăsat să moară. Matthew Shepard a fost bătut în asemenea hal încât toată faţa îi era acoperită de sânge, în afară de porţiunile care au fuseseră spălate de lacrimile băiatului, el fiind găsit 18 ore mai târziu legat de acelaşi gard şi fiind în comă iar cinci zile mai târziu a şi murit. Asta se întâmpla în 1998 iar Mulder se declară surprinsă că şi în zilele noastre homofobia duce la crimă.
Între timp îl privea pe Ryan mergând la liceu neştiind că acolo era hărţuit şi abuzat de colegii lui. După ce el i-a mărturisit că este gay a început să fie mai atentă, mai protectoare. A văzut ceea ce fiul ei avea de înfruntat zi de zi pe stadă, la şcoală, la muncă şi tot timpul îi spunea să fie atent să nu păţească ceva rău când vedea că acesta poartă brăţara curcubeu. Dar nimic din toate acestea nu au putut să o pregătească pe femeie pentru ceea ce avea să afle de la poliţişti. Sau din declaraţie de presă făcută de Grady Judd, şeriful din Polk County.
Şeriful a declarat că, potrivit afirmaţiilor celor doi suspecţi, în acea noapte Ryan Skipper le-a făcut avansuri, a fumat iarbă şi că a dorit să falsifice câteva cec-uri. Mai târziu, la proces, s-a observat că existau numeroase contradicţii între cele spuse de acuzaţi, mărturiile martorilor şi dovezile găsite de procuror, ceea ce a demonstrat că aceştia încercau să apară într-o lumină mai bună dar şi că şeriful ar fi încercat să mute o parte din furia cetăţenilor spre cel mort, făcându-l pe acesta să pară un drogat pervers care avea înclinaţii spre activităţi ilicite.
Acum Pat şi Lynn Mulder poartă brăţări curcubeu în fiecare zi iar de fiecare dată când cineva îi întreabă din ce cauză fac acest lucru ei le spun povestea fiului lor. “Ne face să retrăim durerea dar în acest mod retrăim şi dragostea. Aşa păstrăm vie amintirea lui Ryan iar pentru mine acest lucru este foarte important. Nu vreau ca el să fi murit degeaba.”, declara Pat Mulder.
De căteva ori cei doi soţi au simţit pe propria piele câteva mostre din hărţuirea pe care fiul lor a simţit-o cât a fost în viaţă, dar comparativ cu cei câţiva homofobi dispreţuitori ei au întâlnit sute şi mii de oameni care i-au încurajat şi i-au sprijit în activitatea lor, Lynn Mulder fiind şi preşedintele oraganizaţiei PFLAG din Polk County, organizaţie formată din familii şi prietenii ale homosexualilor, lesbienelor, bisexualilor şi transexualilor.
Ca încheiere ce s-ar mai putea adăuga? Oare ce? În marea majoritate a timpului în care am scris acest post am avut lacrimi în ochi pentru că mă gândeam la mine, mă gândeam la alţi prieteni…că nu este corect ceea ce s-a întâmplat şi ceea ce continuă să se întâmple, că simplul fapt că te naşti este suficient pentru ca alţii să te urască, că pe lângă acele greutăţi pe care le are toată lumea se mai adugă şi altele, că poţi fi considerat o ruşine, un ciudat, cu toate că viaţa ta personală nu îi afectează pe cei care doresc să te facă să te simţi astfel, că în ciuda faptului că ai aceleaşi obligaţii cu cei din jur nu te poţi bucura de aceleaşi drepturi de care unii îşi bat joc şi, mai ales, mă gândeam că undeva, cândva, cineva a lansat mesajul că a fi gay este ceva atât de înfiorător, de oribil şi de neconceput, încât singurul lucru ce le rămâne de făcut când întâlnesc un gay este să îl omoare. Iar acest lucru trebuie să se schimbe, toată această homofobie trebuie să se sfârşească.
Taguri: activisti gay, atacuri, crime din ura, crime gay, discriminare gay, homofobie, Joseph Eli Bearden, Lynn Mulder, Pat Mulder, Polk County, Ryan Skipper, toleranta, violenta anti-gay, William D. Brown Jr
