Mai mult de 60 de dansatori profesionişti care acoperă o mare varietate de stiluri, de la dansuri clasice până la hip-hop sau Broadway, şi care sunt membrii ai unor companii cu renume (Opera de Paris, New York City Ballet) sau a unor trupe contemporane (Alvin Ailey, Bill T. Jones/Arnie Zane) demonstrează că şi atunci când este privit în lumina reflectoarelor dar şi când este surprins în momentele de intimitate, de linişte, corpul uman este o creaţie a frumuseţii.
Francois Rousseau reuşeşte să expună în imagini intensa lor concentrare, forţa fizică şi determinarea artistică care se manifestă prin expresiile feţei şi prin mlădierile trupului, energia şi virilitatea lor strecurându-se de pe scenă în paginile cărţii.

Oare poate fi ceva mai plin de senzualitate şi de homoerotism decât fotografia de mai sus? Se poate, nu zic nu, dar atunci când o privesc sângele începe să îmi fiarbă. Fotografia intitulată “Joy” este opera fotografului Erwin Olaf şi a fost făcută în anul 1986.
Născut în anul 1959 în Hilversum, Olanda, Erwin Olaf trăieşte şi lucrează în Amsterdam de la începutul anilor ’80. Amestecând fotojurnalismul cu fotografia de studio, olandezul s-a făcut remarcat în anul 1988 când a câştigat premiul întâi la concursul “Tineri Fotografi Europeni” datorită colecţiei de fotografii numită “Chessmen”. Câştigarea acestui premiu a fost urmată de o expoziţie ţinută la muzeul Ludwig din Cologne, Germania, iar de atunci a continut să exploreze teme precum corpul uman, sexul, umorul, senzualitatea, disperarea, graţia etc. Primele opere ale fotografului sunt realizate în alb-negru amintind astfel de stilul documentarelor, Olaf introducând treptat culorile iar mai târziu şi manipularea digitală, între colecţiile de fotografii fiind un contrast mai mult decât evident.

Mature (1999) conţine portrete în nuanţe aurii ale unor femei mai în vârstă sau corpolente care pozează în posturi ce amintesc de adevărate supermodele, Fashion Victims (2000) poate fi privit ca şi un comentariu lasciv la adresa consumatorilor de sex şi a lucrurilor de “firmă”, Royal Blood (2000)-portrete într-un stil minimalist, alb pe alb, ce redau natura răzbunătoare a celor ce aparţineau aristocraţiei şi au avut parte de o moarte groaznică, Paradise (2001) care etalează o lume underground întunecată şi plină de elemente baroc, Separation (2003) expune o familie introvertită, în cadrul căreia sentimentele sunt de gheaţă, aceasta fiind fotografiată în decorul unui living steril. Prin intermediul ultimelor sale colecţii de fotografii intitulate Rain, Hope, Grief şi Fall, Erwin Olaf se reîntoarce la  imaginile fotografiilor clasice, cu un mimin retuş digital.
În continuare mai avem două din operele realizate de olandez în anii ’80,  pe la începutul carierei sale.
Enjoy.

Pictorul gay James Gleeson a murit anul trecut la vârsta de 93 de ani, fiind considerat cel mai important şi prolific pictor suprarealist din Australia, el fiind de asemenea poet, critic şi scriitor. Gleeson a lăsat în urma sa o colecţie de opere bizare şi incandescente, pline de tonuri freudiene care pândesc dedesuptul unui exterior homoerotic îndrăzneţ, pictorul suprinzând corpul uman într-un frumos delir, graţios dar sălbatic.Chiar dacă viziunea care a dus la crearea lor este una arogantă şi apocaliptică, elementele picturilor sunt de o subtilitate extremă şi o frumuseţe dureroasă.