În viziunea lor ceea ce este uman pierde din esenţă şi se transformă într-o creatură cu simţuri primitive, animalice, indecente, dar care sunt ascunsse în spatele unui aspect urban şi a unei poveşti cu încărcătură psihologică. Teatrale sau romantice, suprarealiste şi homoerotice, fotografiile ce poartă semnătura Exterface sunt pline de o sexualitate care exprimă întotdeauna o dualitate interioară, fiecare serie de imagini prezentându-ne o poveste a cărei intrigă nu este niciodată ceea ce pare la prima vedere.
Julien şi Stephane, care sunt în acelaşi timp pictori, scenarişti şi regizori, se joacă cu mai multe influenţe şi curente artistice pentru a ne demonstra că natura umană nu şi-a dezvăluit încă toate secretele şi ne invită să pătrundem într-o lume în care totul pare palpabil dar, în acelaşi timp, şi ireal.

Mai mult de 60 de dansatori profesionişti care acoperă o mare varietate de stiluri, de la dansuri clasice până la hip-hop sau Broadway, şi care sunt membrii ai unor companii cu renume (Opera de Paris, New York City Ballet) sau a unor trupe contemporane (Alvin Ailey, Bill T. Jones/Arnie Zane) demonstrează că şi atunci când este privit în lumina reflectoarelor dar şi când este surprins în momentele de intimitate, de linişte, corpul uman este o creaţie a frumuseţii.
Francois Rousseau reuşeşte să expună în imagini intensa lor concentrare, forţa fizică şi determinarea artistică care se manifestă prin expresiile feţei şi prin mlădierile trupului, energia şi virilitatea lor strecurându-se de pe scenă în paginile cărţii.

Oare poate fi ceva mai plin de senzualitate şi de homoerotism decât fotografia de mai sus? Se poate, nu zic nu, dar atunci când o privesc sângele începe să îmi fiarbă. Fotografia intitulată “Joy” este opera fotografului Erwin Olaf şi a fost făcută în anul 1986.
Născut în anul 1959 în Hilversum, Olanda, Erwin Olaf trăieşte şi lucrează în Amsterdam de la începutul anilor ’80. Amestecând fotojurnalismul cu fotografia de studio, olandezul s-a făcut remarcat în anul 1988 când a câştigat premiul întâi la concursul “Tineri Fotografi Europeni” datorită colecţiei de fotografii numită “Chessmen”. Câştigarea acestui premiu a fost urmată de o expoziţie ţinută la muzeul Ludwig din Cologne, Germania, iar de atunci a continut să exploreze teme precum corpul uman, sexul, umorul, senzualitatea, disperarea, graţia etc. Primele opere ale fotografului sunt realizate în alb-negru amintind astfel de stilul documentarelor, Olaf introducând treptat culorile iar mai târziu şi manipularea digitală, între colecţiile de fotografii fiind un contrast mai mult decât evident.

Mature (1999) conţine portrete în nuanţe aurii ale unor femei mai în vârstă sau corpolente care pozează în posturi ce amintesc de adevărate supermodele, Fashion Victims (2000) poate fi privit ca şi un comentariu lasciv la adresa consumatorilor de sex şi a lucrurilor de “firmă”, Royal Blood (2000)-portrete într-un stil minimalist, alb pe alb, ce redau natura răzbunătoare a celor ce aparţineau aristocraţiei şi au avut parte de o moarte groaznică, Paradise (2001) care etalează o lume underground întunecată şi plină de elemente baroc, Separation (2003) expune o familie introvertită, în cadrul căreia sentimentele sunt de gheaţă, aceasta fiind fotografiată în decorul unui living steril. Prin intermediul ultimelor sale colecţii de fotografii intitulate Rain, Hope, Grief şi Fall, Erwin Olaf se reîntoarce la  imaginile fotografiilor clasice, cu un mimin retuş digital.
În continuare mai avem două din operele realizate de olandez în anii ’80,  pe la începutul carierei sale.
Enjoy.

Aymeric Giraudel este un designer francez, coreograf şi director artistic care şi-a extins domeniul de interes şi asupra fotografiei. În anul 2006 Giraudel a debutat cu primul său proiect fotografic intitulat “Vision-R” care reprezenta o colecţie de portrete suprarealiste şi hiper-realiste.

Acesteia îi urmează în anul 2008 “The Prophecy”, o pătrundere încununată de succes pe tărâmul fotografiei manipulate digital în colaborare cu revista BeautifulMag.

Prin combinarea elementelor aparţinând simbolismului cu homo-erotismul, Aymeric Giraudel afirma că scopul său este să dezvăluie partea amuzantă a universului.

Stark înseamnă multă piele, provocare şi chiar un pic de patos, totul acoperit cu o strălucire care transformă modelele în adevărate bijuterii. Plăcere, frumuseţe, bărbăţie şi senzualitate, tensiune, o stare de alertă atât la nivel fizic cât şi la cel emoţional dar şi dorinţă şi disponibilitate la stimulii pe care viaţa îi aduce în calea noastră.

Fotograful Lope Navo de origine filipineză a devenit celebru prin erotismul fotografiilor sale care prezentau nuduri de bărbaţi şi care au deschis calea unor reviste precum Rodeo, Pref, Geil, dar şi a campaniilor publicitare pentru Mossimo şi American Rag. Navo ne poartă, prin intermediul cărţii de fotografie Stark, într-o lume în care trupul bărbatului este decor şi personaj, lume pe care o descoperim cu o stare de entuziasm plin de inocenţă şi respect. Suntem cuprinşi de o tensiune continuă şi apăsătoare între infim şi colosal, intim şi intangibil, om şi erou, carne şi piatră, clasic şi modern, scufundându-ne într-o celebrare explozivă a unei contemplaţii voluptoase la nivel senzorial.
Stark este o călătorie fierbinte către o tinereţe hedonistă, fiecare pagină, fiecare imagine având un puternic impact şi fiind de o dimensiune iconică, completă, absolută, proaspătă, dar supraîncărcată la nivel senzorial, lucru transmis chiar de la început prin titlu.

Prezentare STARK de Navo Lope